Potrivit lui Dumitru Alaiba, „pentru al treilea trimestru consecutiv, există semne clare de redresare economică după ce activitatea de investiții a scăzut din cauza războiului”.

Investițiile companiilor moldovenești au crescut cu 12%.
Investițiile companiilor moldovenești au crescut cu 12% în nouă luni ale anului curent, față de aceeași perioadă din 2023. Cifrele au fost prezentate de vicepremierul Dumitru Alaiba, relatează moldpres.md.
„Companiile moldovenești continuă să investească! Investițiile de azi înseamnă creșterea economică de mâine. Ele se traduc în salarii mai bune, productivitatea sporită și implicit exporturi mai mari. A investi înseamnă a avea încredere. Este o decizie care reflectă convingerea că afacerea ta se dezvoltă, va crește și că direcția pe care o urmează economia este una corectă. Această încredere este rezultatul unui efort comun – antreprenorii iau decizii curajoase, iar noi le oferim sprijinul necesar”, a afirmat Dumitru Alaiba.
Oficialul a subliniat că autoritățile au promovat reforme ambițioase, au lansat noi programe de finanțare și au oferit mii de granturi.
„Într-un cuvânt: am ajutat antreprenorii să investească și să crească în pofida dificultăților. Și deși lucrurile se mișcă, mai avem încă multe, foarte multe de făcut. Ne bucurăm și ne mândrim cu succesul fiecărui antreprenor”, a conchis Dumitru Alaiba.
Potrivit statisticilor, în ultimii doi ani, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, prin programele gestionate de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului a sprijinit peste 8.300 de antreprenori prin inițiative finanțate de Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebookși Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.